marți, 13 martie 2012

How I met my life

Marti, 13.Martie.2012 ora 3 dimineata

Am inaintat tarziu in noapte. Poate ca la ora asta pot gandi limpede sau poate ca oboseala îmi induce o stare în care mintea mea elucubrează numai aberaţii. Cum reuşesc să trăiesc? Cum oare am eu certitudinea unei vieţi trăite corect? Cel mai probabil nu e tocmai corectă viaţa mea. De fapt, stai… E corectă şi răspunsul e următorul: am încredere că tot ceea ce avem parte avem e spre folosul nostru şi spre dezvoltarea noastră ca “oameni”, cum mă exprimam la Pedagogie. Totuşi ce înseamnă omul? Hai să răspund în felul meu după ce mii de ani la rind s-au tot străduit diverşi să o facă. Mai întîi omul e o fiinţă biologică, care dispune de viaţă în sens fiziologic. Toate organele de care dispunem cu atîta mîndrie puse în funcţiune în mod corect ne fac să putem trage concluzia cum că suntem oameni, fiinţe vii.

Mai apoi, ce ne mai defineşte ca oameni? Cică inteligenţa, raţiunea. Raţiunea face diferenţa de multe ori, dar la fel cum fiecare dispunem de un organism mai mult sau mai puţin propice dezvoltării unei vieţi sănătoase, la fel şi despre raţiune, fiecare avem sau, mai bine zis, dispunem de ea în mod diferit, uneori deloc. Raţiunea asta apare de la iluminişti încoace ca fiind coordonata principală a vieţii. Ei, drept să spun, nu prea cred mai ales că nu mă dezic de niciun fel de latura morală a vieţii. Aici intervine a 3-a componentă a vieţii noastre, anume conştiinţa. Nimic nou pînă acum. Şi despre asta se tot bate apa-n piuă de hăhăhă.

Conştiinţa noastră e ca o floare de ghiveci. Cu cît îi acordăm mai multă atenţie, cu atît ea se dezvoltă mai frumos. Asta mi se pare cel mai interesant. De altfel, aci cred că identific potenţialul gnoseologic cel mai ridicat. De cele mai multe ori, cunoaşterea asta intelectuală, deşi aş putea să spun că o “simt”, posed informaţia, se dovedeşte a-mi fi exterioară graniţelor sentimentelor mele, a trăirilor zilnice. Revelaţiile de natură spirituală, existenţială, le simt ca fiind mai speciale şi mult mai aproape de sufletul meu. Am experimentat asta mai demult, iar acum, că am cam lăsat deoparte acest aspect în dauna altora nu mă simt cu nimic mai presus. Consider că o viaţă trăită în concordanţă cu cerinţele impuse de conştiinţa noastră e cel mai frumos lucru e care putem avea parte. Problema, însă, se pune în felul următor. Cum spuneam de ghiveci, se mai întîmplă ca floarea să şi moară şi cînd moare, treaba e pe belitură, devenim un fel de monstruleţi, nişte animale care imită gesturile predecesorilor săi, fie că sunt părinţi, anturaj sau oameni cu care nici nu prea avem tangenţă. Conştiinţa, filtrul cel mai bun al gîndurilor noastre, care sper să fie foarte des, ne impune un stil de viaţă diferit decît unul coordonat doar de celelalte aspecte ale vieţii noastre. O viaţă îndreptată înspre cunoaşterea pur intelectuală, ne detaşează de propria persoană, ne imortalizează undeva deasupra tuturor, de unde nimeni, nici măcar noi înşine nu avem acces. O viaţă îndreptată spre cunoaşterea experimental, ne afundă, ne detaşează, însă verticala nu mai e orientată în sus, ci în jos. Din acest punct, dificultatea în a ne raporta la conştiinţa noastră nu întîrzie să apară, de a trăi viaţa aşa cum am spera că s-ar putea ne lasă mai degrabă reci.Dar, să revenim, spuneam de stilul de viaţă diferit. De ce spun asta? Pentru că în momentul în care conştiinţa se situează pe aceeaşi treaptă cu raţiunea şi cu necesităţile biologice, atunci se poate spune că suntem stăpîni pe propria noastră viaţă. Atunci putem face orice, pentru că nu putem greşi. Nu avem cum să greşim. Atingem, ceea ce cred eu că vrea să se sugereze în Biblie şi anume libertatea, aceea de care se vorbea în Cartea Facerii. Libertatea aceasta, pătrunderea tuturor aspectelor concrete şi mai puţin concrete astfel încît nimic nu ne mai este indispensabil, ci doar util existenţei noastre.

Ca să finalizez această introducere, viaţa e trăirea armonioasă a celor 3 componente ale ei, ducînd astfel la ceea ce numim noi “mîntuirea”, izbăvirea de ceea ce nu ne e util şi dezvoltarea unui altfel de om, detaşat de rebuturile acestei vieţi. Deşi abordarea tinde să fie una strict personală nu mă consider tocmai “eliberat” de ideile adoptate pe parcursul lecturilor mele, aşadar nu vin cu ceva nou, ci cu ceva doar filtrat prin mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu