vineri, 1 iulie 2011

Pam pam!!

Revin după ceva vreme la cîrma blogului meu. Lipsa de chef, de timp, importanța acordată bacului m-au făcut să nu mai scriu, dar acum mă reapuc să postez cîte ceva nu că mi-ar duce cititorii lipsa, cît că vreau să am așa un loc unde or să se păstreze ideile mele dintr-o altă epocă;)). Am trăit un sentiment plăcut recitind postări mai vechi, nu neapărat valoroase, dar care îmi confereau o oarecare mulțumire de sine. Destul cu confesiunea, să trec la treabă!
Cu ceva timp în urmă postam ceva cu naționalismul, o treabă la care pornisem încă din titlu eronat. Era o confuzie de termeni, dar ideile erau oarecum simpatice, dacă luăm în considerare vîrsta și lecturile ăluia care le debita(acuma clar e o altă situație:)) ). Întîmplarea sau cine știe ce altă chestie a făcut ca din greșeală să șterg scrierile de pînă atunci. Acum reiau tema creației mele într-o altă lumină, sper io mai elaborată și mai profundă.
Așadar, naționalismul e o virtute care se prinde de foarte puțin în lumea contemporană, cel puțin în societatea noastră, deși dacă stau și mă gîndesc la cît e de bine înfiptă globalizarea la nivel mondial trebuie să existe și o sincronizare cu trecerea în umbră a acestui concept. În fine, să încerc să definesc naționalismul după părerea mea. Acesta e atunci cînd omul, „homo sapiens”:D, conștientizează apartenența lui la o comunitate regională(cel mai adesea țara în care trăiește, dar să nu uităm de cazul minorităților), la tradițiile și obiceiurile perpetuate din timpuri mai vechi de strămoși pînă la membrii actuali ai acelei comunități.
Chestia asta cu tradițiile, care de cele mai multe ori nu se mai respectă sau se trec cu vederea nu e de neglijat. De ce spun asta? Păi situația, cum o văd io, se prezintă în felul următor. Omul își ghidează viața în conformitate cu acțiunile la care ia parte, ori păstrarea tradițiilor îl conectează cu înaintașii, cît și cu componenta spirituală a acestora. Influența acestor două aspecte e relevantă și observabilă în comportamentul fiecăruia. Spre exemplu, bunica mea care îmi oferă prilejul să ascult diverse povești din vremurile ei de aur ante-comuniste sau pre-cooperativiste are puternic infiltrată în căpșorul ei sacrificiul la care generațiilor anterioare au fost supuse pentru binele ei și care îi impune la rîndul ei să se sacrifice pentru un păcătos așa ca mine care n-am avut norocul decît să cad în familia ei. Despre partea spirituală, opinia mea trece în dreptul spiritualității ortodoxe, argumentul fiind nașterea noastră ca popor în momentul în care populația era deja creștinată. Aici fiecare vede cum poate, tot ce pot să zic io este că dacă Dumnezeu există și noi încercăm să-l aducem în ziua noastră prin păstrarea tradițiilor, cel puțin ortodoxe(la chestia asta cred că mă pricep:D) prezența lui nu va întîrzia să se facă simțită. Las experiența să decidă în contul fiecăruia și cred că orice discuție pe argumente filosofice nu-și are rostul, fără a afișa vreo urmă de auto-suficiență.
Referitor la atitudine, consider că fiecare în sinea lui știe ce are de făcut și cît are de făcut. E absurd să cred că postarea mea va mișca suflete, dar sper ca cei care o citesc să reconsidere problema.
În concluzie, cred că problema tradiției ține de naționalism și importanța care o acordăm acestui aspect revelă faptul că suntem mai mult sau mai puțin naționaliști. Probabil or mai fi existînd ele și alte idei referitoare la cele menționate mai sus, dar mintea mea obosită atîta poate să scoată. Cred că mai o să continuu să mă exprim referitor la conceptul de naționalism și în alte postări viitoare. Spun asta ca să nu par așa ușuratic vorbind despre ceva atît de mare în atît de puține cuvinte.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu