luni, 30 august 2010

Etica din filmele cu mafioţi!

Cu ceva vreme în urmă am vizionat filmul The Godfather. Sunt sigur că e cunoscut tuturor. Mi-a rămas în minte o anumită secvenţă, cea în care Vito Corleone (Marlon Brando) îl instruieşte pe fiul său Michael (Al Pacino) în vederea comportamentului său ca viitor Godfather, odată ce bătrînul se retrage. Vito, din statutul său de Consigliere, îi atrage atenţia lui Michael că va fi trădat de unul din subalternii săi ce îl va atrage la o cină cu capii tuturor familiilor concurente din SUA. Faptul că îi descrie cu lux de amănunte ce i se va întîmpla mi se pare foarte fain. Dobîndind experienţă, Vito capătă şi puterea de a recunoaşte omul "după cum se îmbracă", ceea ce îl ajută enorm în ascensiunea sa, cît, mai ales, în menţinerea statutului său - despre care se tot spune şi probabil aşa e că e mai dificil de întreţinut decît prima parte. De asemenea, unul dintre ultimele sfaturi e acesta: să încerce să fie capabil să anticipeze mişcările adversarilor săi.
Ideea asta, cred io, ar trebui preluată şi aplicată în viaţa cotidiană. Bineînţeles că nu din perspectiva apărării contra adversarilor mei, ci pentru buna convieţuire cu persoanele din anturaj. Odată ce intuiesc că pentru cineva ar fi supărător să (...), am posibilitatea să opresc înfăptuirea acestui lucru. O altă situaţie ar fi cea în care aş şti cum ar reacţiona cineva în momentul în care se confruntă cu anumite situaţii în care trebuie delegat, astfel evitînd eşecurile. Cu siguranţă că sunt numeroase exemple de acest gen, doar că nu prea îmi vin în minte în momentul de faţă, dar cred că ideea a fost ilustrată, în stilul meu uşor sec, destul de bine.
Exersînd treaba asta, am văzut că rezultatele sunt din cele mai diverse, astfel încît reţinerea mea în a face aprecieri clare s-a consolidat destul de puternic - poate că tinde spre defect. În general, pe cineva nu poţi să îl îngrădeşti între anumite concepţii, deoarece fiind o fiinţă superioară totdeauna, mai devreme, mai tîrziu sau niciodată, va putea găsi puterea de a ieşi din această stare definită de noi - de aici şi concepţia mea că pe oameni nu îi putem cataloga ca personaje pozitive, respectiv negative, ci ca unii care la un moment dat pot să greşească, dar în alt moment să se ridice la un nivel pe care nu ni-l putem imagina.
Ca o concluzie, sunt persoane care citesc foarte bine gîndurile celorlalţi, dar sunt şi altele care şchiopătează din acest punct de vedere, deci nu e nicio alarmare, că după cum spuneam Vito vorbea din experienţa sa de Godfather.

luni, 12 iulie 2010

Despre finala de aseară

Se pare că a mai trecut încă un campionat mondial odată cu finala de aseară. Spania, din nefericire pentru mine, a cîştigat cupa aia de vreo 6 chile din aur după un meci destul de interesant, doar că lipsit de un arbitraj pe măsura evenimentului. Ţineam cu Olanda că, zic io, meritau şi ei un trofeu după ce au avut alea 2 finale pierdute din '74 şi '78.
Despre meci, mie unul mi s-a părut interesant, cumva că jocul se muta periodic de la o poartă la altă ( mă gîndesc că se odihneau în timp ce se apărau ;)) ), dar nu numai asta. Spania şi-a prezentat încă odată jocul lor identic cu cel al Barcelonei ( doar că ăia înscriu mai mult că îl au pe Messi ) susţinut de nişte jucători foarte buni cum ar fi în special ăia din atac care alergau la pressing ca nebunii. Olanda a mai scos capul din cînd în cînd, dar parcă prea au exagerat jucînd în dreapta unde era Robben. Totuşi, tipul n-a stat degeaba şi a arătat că e un jucător bun şi i-a întors de mai multe ori pe toate feţele pe spanioli, chiar dacă, de multe ori, veneau cîte 3. Au trecut 90 de minute, în care jocul mi s-a părut echilibrat, deşi în final Spania începuse să se remarce mai des, portocalii încercînd cîte ceva pe contraatac. În prelungiri, eliminarea lui Heitinga zic io că a făcut diferenţa. După vreo 100 de minute în care trebuie să alergi într-una să le faci faţă spaniolilor, nu cred că e tocmai uşor să ştii că ţi-au dat afară un jucător. De aici s-a ajuns la scorul de 1-0 şi Spania, deşi n-au marcat decît cîte 1 gol pe meci ( asta dacă îl excludem pe ăsta că e marcat după 120 de minute ), ia titlul prima dată în istorie şi adaugă la palmaresul actualei generaţii încă un trofeu după cel din 2008.
Marea chestie nasoală de aseară a fost arbitrajul. Iniesta, care de altfel a dat golul, trebuia să primească măcar galben cînd la ghiontit pe Van Bommel. La faza precedentă golului a fost corner clar. Astea ca să demonstrez că nimeni nu ar trebui să spună că, vai Doamne, Spania a cîştigat pe merit. Au fost erori şi în favoarea Olandei, ce îi drept, intrarea de K1 a lui De Jongh sau tot o intrare mai nasoală a lui Van Bommel. Pornind de la erorile astea poate că arbitrul a încercat să compenseze, dar a luat-o rău pe arătură :(.
Ca o concluzie, meciul a fost frumos, ambele echipe au jucat fotbal, dar rezultatul nu e unul neapărat elocvent. Poate că se vor mai întîlni în viitor şi favoriţii mei o să-şi ia revanşa sau măcar o să se joace cu un arbitraj corect.

joi, 24 iunie 2010

Diversiune sau capacitatea de a schimba subiectul!

Aseară m-am apucat şi io să urmăresc ceea ce se petrece în sectorul politic al ţării noastre. Am luat pe rînd toate televiziunile de ştiri Realitatea, Antena 3 şi B1 şi am vizionat fel de fel de fanfaronade. După cum se ştie B1 aparţine trustului pro-Băsescu, Realitatea şi Antena fiind contra acestuia, dar şi una împotriva alteia, întrucît susţin la rîndul lor alte partide politice. Dezbăteau oamenii de zor treaba asta propusă de CSAT cum că presa e un factor manipulator prin acţiunea lor propagandistică "nefondată" împotriva instituţiilor statului.
De la această frază o să încep analiza mea ( să văd ce o să iasă;)) ). În primul rînd, în ţară la noi şi, în general, în toate ţările moderne există manipulare din toate părţile fie ea presă, administraţia ţării, oameni carismatici ş.a.m.d. Despre această manipulare se poate spune că se face de multe ori pe bază de noţiuni false, lipsite de adevăr, sau, într-un caz teoretic mai bun ( deşi e mult mai nasoală situaţia), prin prezentarea unei bucăţi de adevăr, dar omiterea părţii importante. Acest al doilea tip de manipulare l-am întîlnit aseară. Deci toată lumea, parcă se înţeleseseră, erau puşi pe atacat, toţi avînd diverse argumente. Asta denotă o chestie foarte clară: nimeni nu e curat. Toţi au făcut cîte ceva de care acuma nu au nevoie. Presa a făcut diverse şantaje, cum cică ar fi cazul Diaconescu, care pare aşa cam politic, şantaje care nu sunt lipsite de obiect, că, spre exemplu, io dacă nu am făcut nimic nu mă poate şantaja nimeni. Astfel se poate intra într-un cerc vicios pe care nu îl găsesc deloc atractiv, dar care ne este propus de mass-media noastră.
Acuma stau şi mă întreb, nu ar fi mai bine să se uite fiecare la dînsul şi să îşi pună cenuşă în cap. Bineînţeles că ar fi o utopie, dar măcar la un alt nivel treaba asta ar trebui să se întîmple. Fac aici referire la cei care îşi pun probleme cu rezonanţă religioasă, cu iertarea păcatelor şi alte lucruri de acest fel. Prin această diversiune nu se urmăreşte decît distorsionarea gîndirii mai sus menţionate, la care încerc io să ader. Pentru mine rămîne singura soluţie, pentru că oricît s-ar zbate societatea nu prea o să se întîmple nimic de folos. Chiar dacă se înlătură puterea, or să vină reprezentanţi al altor forţe externe ( străine de interesul popular ), care la rîndul lor o să ne prezinte eventual un bine, însă acel bine incomplet cu care s-a hrănit populaţia în alte perioade.
E bună şi informarea, dar făcută cu tact şi fără a crede necontenit în nimeni. Pînă la un nou post: Doamne ajută şi ne mai auzim!

joi, 17 iunie 2010

Istorie şi prezent

Cred că e foarte bine cunoscută expresia "istoria se repetă". Când afirmăm acest lucru? Din păcate, doar în momentul în care deja istoria e repetată, când nimic nu mai poate fi făcut, ci doar trasă o concluzie, eventual. Această situaţie mă face să cred că ar trebui să ne punem probleme mai serioase cu privire la istoria universală, la cea naţională şi, nu în ultimul rând, la cea individuală.
Faţă de istoria universală ar fi interesant de abordat subiectele tratatelor de pace de după războaiele mondiale, momente în care s-a practicat discriminarea micilor învingători, dar nu doar acestea constituie exemple veritabile în scopul susţinerii acestei teze, deoarece vedem şi astăzi tratamentul la care suntem supuşi de aliaţi sau concetăţeni sau cum s-or mai chema ei. În ultima vreme din ce în ce mai des am găsit prin locurile pe care le mai vizitez, paralele între UE şi URSS (principala putere în cadrul Pactului Tratatului de la Varşovia).
Istoria naţională ne e folositoare întrucât, deşi nu de cele mai multe ori am fost învingătorii sau cei aflaţi pe poziţii demne de admirat, naţiunea asta română a dăinuit timp de mulţi ani (vreo 16-18 sute de ani) indiferent de ce crize s-au perindat prin plaiurile mioritice. Astfel, cei care au făcut cinste ţării prin acţiunile lor pot constitui modele pentru noi cei de astăzi, căci e binecunoscut faptul că nu prea avem modele - asta în cazul în care nu suntem decât nişte fanatici (poate e un termen prea dur, ideea e că unii îşi petrec timpul doar cu aceste chestii) ai unor genuri muzicale sau al altor tipuri de entertainment propus de societatea noastră. Dacă am avea răbdarea să ne aplecăm asupra unor asemenea evenimente ce trebuie să rămână în conştiinţa naţională atunci cred că treaba ar fi bună. Ca să nu vorbesc numai aşa ca să nu tac am să dau exemplul personalităţilor care au fost târâţi prin închisorile comuniste. Ăştia ce au făcut, fie şi-au păstrat convingerile politice, fie cele religioase, fie au avut trecuturi admirabile pentru noi cei de astăzi - în multe din cazuri -, dar nesatisfăcătoare pentru regimul guvernant şi au îndurat bieţii de ei bătăi, înfometări, până la ororile impuse de stalinişti şi aplicate în cadrul "experimentului Piteşti". Din fericire pentru noi, sunt şi unii care aplică ceea ce încerc să spun, dăruindu-ne prin implicarea lor documente informative, sănătoase şi utile, în contextul actual (despre "experimentul Piteşti" un film cu mărturii ale celor ce au trecut prin "reeducare" ai aici şi în căsuţa cu related videos, iar o altă iniţiativă lăudabilă e a celor de la Rost care organizează Pe drumul Învierii care zilele astea ajung şi la Suceava).
Şi acuma despre istoria individului. Ştiţi cum e "omul din greşeli învaţă", dar de multe ori nici a doua, nici a treia oară nu ne conformăm şi ne continuăm existenţa lipsindu-ne de această grijă. Rezultatul se vede în momentul în care "istoria se repetă", în atitudinea noastră din ce în ce mai tensionată, mai colerică - spre exemplu ceea ce se întâmplă prin politică, ca urmare a ceea ce s-a votat ultima dată (am uitat cînd:D).
Trăind fără un orizont sănătos (nu neapărat ăsta pe care l-am descris aici), lipsit de preocupări nu vom ajunge decât nişte personaje uşor de utilizat în scopul dezvoltării societăţii, fapt care din punctul meu de vedere e reprobabil.

P.S. Caut oameni care să meargă la deschiderea expoziţie organizate de Rost.

luni, 7 iunie 2010

Mess-ul e in strada!

Azi m-am urcat într-un maxi din dorinţa de a ajunge mai repede acasă. Fiind singur încep să mă uit prin jur, poate poate văd ceva interesant. Mare mirare a fost pentru mine când citesc îndemnurile şefilor TPL Suceava. Aceleaşi chestii cu cumpărarea de bilet şi cu plătirea suprataxei în caz că eşti prins circulând în neregulă. Totul bine şi frumos până acum, numai că o mică greşeală s-a strecurat printre rândurile editate: scapă la un moment dat un "al" in loc de "a-l" de am stat şi m-am uitat de vreo 3 ori să văd dacă nu greşesc, ştiind că nici io nu sunt mai breaz. Şi când mă gândesc cum subliniază la final: Conducerea TPL Suceava;)). Fain nu? Hai să vă mai demonstrez câtă băşcălie au românii noştri în cap prin asta. Poate că nu e tocmai el vinovatul, că la cum se prezintă situaţia oamenii se vând pentru găleţi şi pentru multe altele. E trist că ne pretăm la aşa ceva şi din păcate nu cred că se va schimba ceva în anii vieţii mele. Totuşi nu cred că e bine nici dacă nu se atrage atenţia asupra greşelilor şi îndreptarea lor în modul în care putem fiecare la nivel de individ.

luni, 31 mai 2010

Ce sa-i faci? Pana una alta nimic.

Azi dimineata cand am intrat la calculator aflu o vesteste care, initial, am privit-o cu foarte mult umor: unii profesori au cerut ca elevii sa vina azi la scoala, iar de maine cica nu se mai face greva. Misto... imi zic in sinea mea, pentru ca ma asteptam ca toata fanfaronada asta care o fac la TV si in presa sindicalistii sa se termine, cum  s-au terminat si celelalte greve, fara niciun rezultat, in schimb cu o imagine destul de buna incat vezi doamne ei au facut greva. Mai tarziu ma suna un coleg si imi spune ca toti care au fost la ore au luat 10 la o proba relativ usoara, dar la care din cate tin io minte se iau note de la 8 in sus, ceea ce in cazul de fata s-a ignorat. Deci situatia e chiar mirobolanta... Si ca sa nu uit de maine mergem la scoala. Daca imi aduc bine aminte, saptamana trecuta eram anuntati ca se semnase pentru o greva de 2 saptamani, care tindea spre una pe termen nelimitat. Mi se pare ca au trecut cam repede peste cele spuse.
Ca o concluzie, sunt intrigat, dar si amuzat, intrucat pentru a nu stiu cata oara se trece atat de usor peste ceea ce se spune si cu siguranta ca in acest mod declinul nostru ca tara va continua din ce in ce mai mult, iar daca ne pretam la astfel de atitudini cred ca nu e tocmai ceea ce putem face mai bine.

P.S. Mi-ar fi prins foarte bine si mie un zece, imi ridica media cu 1 punct. Si, drept sa spun, pe mine ca individ nu m-ar fi afectat sa nu se faca greva incat terminam anul linistit fara evenimente deosebite, dar daca tot s-a inceput ar fi indicat sa se mearga pana la un capat, ma gandesc io.

joi, 27 mai 2010

Pfiuuu!

Dupa vreo luna in care tot am citit Anna Karenina ma vad acuma in placuta ipostaza (intrucat am terminat cartea si am si ramas cu ceva din ea) de a scrie ceva despre cartea asta. In principiu, e cam lunga 1000 de pagini fara vreo 30 deci in unele parti cam plictisitoare, fapt care ma face sa apreciez ultimele doua parti ca fiind mult superioare celorlalte (desi unele fara celelalte nu se poate). Romanul are 2 fire narative unul despre viata unui mosier bogat Levin si celalalt despre Anna Karenina, o tipa super-frumoasa, super-desteapta cum din pacate (sau poate din fericire pentru noi barbatii :D) nu intalnim foarte des, fire care se intersecteaza de cateva ori (adevarul e ca nici nu prea ar fi avut cum ca doar is 1000 de pagini). In fapt, Tolstoi cred ca urmareste evolutia descendenta a persoanei superioare, Anna, si revelarea adevarului divin unuia care isi pune probleme in acest sens, desi are retineri, personaj care din cate cunostinte am io cred ca e din aceasi categorie cu Tolstoi(asta era mosier care cica moare intr-o gara in timp ce se ducea sa se calugareasca). Si in aceste 2 parti Tolstoi atinge apogeul acestor deveniri intr-un mod in care il face de apreciat in ochii mei. Karenina, mai intai, dupa ce se desparte de sotul ei si traieste cu unul Vronski are numai neplaceri -e discriminata si eliminata din societate, isi formeaza propria societate care insa nu o satisface si in final nici macar relatia cu acest Vronski nu o poate multumi incat apucase o panta la vale-, pe care le recunoaste, incearca sa le accepte si sa scape de ele, insa in final se va dovedi ca nici macar din postura ei de om superior nu poate trece peste toate chestiile acestei lumi si greutatea acestora o va afecta vadit incat sinuciderea e hilara (aici e foarte tare modul in care abordeaza naratorul momentul, pe care ce ii drept la recitire m-am prins exact cum statea treaba). In antiteza cu ea vine acest Levin, care odata casatorit isi schimba stilul de viata, dintr-unul dedat muncii atat fizice la camp, cat si informationale, intr-unul mai cu aplecare spre meditare, mult mai sobru, cat si spre lucrurile care inainte de casatorie l-ar fi dezgustat, le-ar fi considerat lipsite de importanta. In acest cadru el primeste revelatia pe care o realizeaza si din care voi cita:
"Acest sentiment nou nu m-a schimbat, nu m-a facut fericit, nu m-a luminat dintr-odata, asa cum am visat eu si, ca si in sentimentul patern fata de fiul meu, nici n-am avut o surpriza. Este credinta ori nu este - nici eu nu stiu; sentimentul acesta insa mi s-a strecurat prin suferinta (pricinuita de cautarile sale care erau sa ii provoace sinuciderea) in suflet si s-a inradacinat adanc acolo.
Tot asa am sa ma supar pe Ivan, vizitiul; tot asa am sa ma inflacarez in discutii, exprimandu-mi ideile hodoronc-tronc; acelasi zid are sa ramana intre adancul sufletului meu si ceilalti oameni, fie chiar si sotia mea (pe care totusi o iubea intr-un mod foarte placut in genul iubirii printului Mîşkin); tot asa am s-o invinovatesc pentru spaima mea si am sa ma caiesc pe urma; tot asa n-am sa patrund cu ratiunea de ce ma inchin, si totusi o sa ma inchin. Viata mea insa, toata viata mea - indiferent de ceea ce s-ar putea intampla cu mine - fiecare clipa a vietii acesteia, nu numai ca nu mai este acum lipsita de sens ca mai inainte, dar are un netagaduit rost al binelui pe care eu sunt stapan sa-l dau vietii".
Mie mi se pare fabulos, dar acuma fiecare cu ce are si cu ce a trait. In rest, daca iti pica cartea prin mana cand nu ai ce face cam vreo 2 saptamani (in cazul unui lector mai competent decat mine, lucru de care nu ma indoiesc, cel putin in perioada asta) delecteaza-te cu cartea asta ca e buna si pentru alte aspecte din viata pe care le trateaza. Salve!

duminică, 9 mai 2010

-Snobule! zise eu catre mine.

Am luat o pauza cam lunga cu perioada asta a tezelor si plus ca mi-e putin lene(nu ca ar fi ceva nou) sa scriu, dar amintindu-mi ca posed blogul asta mi-am propus sa mai debitez cate ceva. Aveam asa in gand, de mai de demult sa scriu despre chestia asta cu snobismul, despre cum percep io snobismul, sa incerc sa-mi expun perceptiile. Nu stiu altii cum sunt, dar io cand ma gandesc la snobism ma gandesc la un defect de personalitate, unul destul de nasol. Suntem oameni, uneori chiar mai putin spre deloc anti-sociali, deci interactionam cu alti oameni care adunati la un loc formeaza anturajul fiecaruia. Anturajul asta are la randul lui cateva diviziuni, in general, caci fiind surprinsi in diferite locuri ale existentei noastre pamantene nu gasim chiar aceiasi oameni(observ ca am luat-o cam aiurea, probabil de la ceea ce mentionam anterior) si fiecare grup/persoana de acest fel cu care ne intalnim de obicei are niste idei/conceptii/calitati ce ii apropie. Pentru mine snobismul e atunci cand noi aderam la conceptiile acestui grup fara a le trece prin filtrul gandirii , eventual pentru a fi acceptati in acel grup, uitand chiar de ceea ce ne place noua si cand condamnam alte grupuri care au perceptii diferite, spre contrarii, din nou fara a le trece prin filtrul gandirii. Astfel, intr-un mod mai trivial pupam pe cineva undeva si dam cate un sut tot in acel undeva al altcuiva demonstrandu-ne defectul care duce, cand treaba devine exagerata, spre ceea ce numim om lipsit de personalitate.
Snobism intalnim in toate domeniile care sunt pe piata, oferite de societatea contemporana, de la snobism intelectual, la snobism in materie de imbracaminte, de la snobism muzical la snobismul celui care adopta atitudinea unui grup din admiratia pentru ceea ce face el, in special in cazul cand ceea ce se petrece nu e tocmai conform cu normele etice(mai sunt numeroase exemple, la care te las sa te gandesti).
Pana acuma am tot expus ce e snobul, dar hai sa trec in revista si calitatea care nu te trece prin randul acestui tip de personaj. Cum spuneam, in viata de zi cu zi intalnim diverse grupuri la care aderam. Nu suntem snobi decat atuncea cand suntem deasupra grupului(calare pe el :D, glumeam), atunci cand nu le luam pe toate de bune, cand le analizam, le punem in balanta cu principiile noastre si doar atunci cand suntem convinsi ca e ceea ce trebuie adoptam. Asta nu exclude faptul ca nu avem nevoie de "initierea"(vesnic mentionata prin timpul orelor de romana, prin alte parti, prin cartile religioase-duhovnici, maestri etc.-), dar cum spuneam atata timp cat nu uitam ca avem si noi ceva materie cenusie situatia e ideala.
Omul e facut fiinta individuala, dar si colectiva, deci e trist cand din snobism dam la o parte pe cineva de la care putem trage diferite foloase. De asemenea, e trista si situatia cand trecem in extreme doar pentru a nu fi snobi, cand de fapt trecem tot in randul celor snobi, aia mai babani(n-ar trebui de-acuma sa facem un scop in sine scaparea de snobism, ci, mai degraba, doar un punct pe lista noastra de planuri pentru viitorul indepartat).
Io cam atata am putut sa debitez, restul poate altadata sau poate niciodata, cum or fi ideile predispuse prin creierasul meu. Hristos a inviat!

sâmbătă, 1 mai 2010

Agora - sugestie de interpretare!

Nu am fost, nu sunt si nici nu cred ca voi fi un mare admirator de filme, dar din cand in cand mai vizionez si io cate unul, iar ultimul a fost acest film: Agora. Din nou un film cu un buget probabil destul de ridicat, efecte misto, dar cu idei care ma deranjeaza. Actiunea prezinta un eveniment de a carui veridicitate istorica nu sunt convins, si anume momentul in care au disparut numeroase documente ale Antichitatii depozitate intr-o biblioteca din Alexandria, orasul farului. O fapt de o importanta mai scazuta e ca desi facut de spanioli, filmul e redat in limba engleza, probabil din ratiuni de marketing. Ca sa revin, actiunea prezinta conflictul dintre crestini, o putere din ce in ce mai influenta datorita numarului de adepti adunati, si idolatrii, pastratori ai traditiei antice. Aceste doua religii au ca exponenti principali doi indragostiti Hypatia(adepta a filosofiei) si Davus(fost sclav, crestinat), care surprinsi in acest conflict nu reusesc sa-si dezvolte povestea de iubire. In fine, ce m-a deranjat a fost modalitatea de a trata conflictul. Expunand pe crestini ca personaj colectiv negativ, autorii filmului in general prea accentueaza pe un aspect istoric mai nefast in scopul denigrarii acestei religii. Recunosc ca gasim in istorie destule momente de acest gen, dar ca sa le expunem doar pe acestea mi se pare revoltator. Dat fiind ca traim in lume iar omul e supus greselii, si printre crestini gasim destui care n-au fost tocmai tangenti cu normele religiei a caror adepti sustineau ca sunt, cu atat mai mult cu cat nici exemplele pozitive nu se lasa mai prejos. Cum ramane cu restul? Cum explicam faptul ca la atata amar de populatie a prins aceasta religie? Cum se pot explica fenomenele din inchisorile comuniste, cand cei care erau credinciosi dinainte au aprofundat acest sentiment, iar cei care nu faceau parte din aceasta comunitate au primit-o cu bratele deschise(treaburile astea s-au intamplat in procente uriase) ? Cum explicam ortodoxia existenta si astazi (ma refer doar la cei practicanti din zilele noastre si nu doar la cler, unde gasim si unele hibe) ? Pe langa aceste intrebari, mai avem ca marturii si minunile ce se petrec in zilele noastre. Una foarte populara e cea de la Ierusalim(e putin probabil sa fie trucata caci paznicii musulmani nu au nici un interes sa sustina aceasta cauza in scopul ridicarii in slavi a ortodoxiei), dar va asigur ca daca vom cauta mai profund vom gasi si altele(esenta e interesul spre a cauta ca de nu imi bat varfurile degetelor cu care scriu de pomana). In general, campaniile acestea de rupere a legaturilor omului cu Biserica au foarte mult succes printre cei care se multumesc doar cu cunostinte de suprafata.
Nu prea stiu cu ce sa inchei, pot doar sa spun ca ajung din ce in ce mai mult la concluzia ca nimic din tot ceea ce vedem nu ar trebui luat ca atare, ci ar trebui verificat, fapt care necesita timp, insa a carui roade nu se lasa asteptate pentru cei care le cauta.

P.S. Poate ca am interpretat doar actiunea si o sa fie unii care o sa imi zica ca e doar un film artistic, dar nivelul de saturatie la care am ajuns din pricina acestui tip de divertisment ilustrat astfel nu ma lasa sa nu interpretez, in special, acest aspect.

vineri, 23 aprilie 2010

Cronica de teatru 1

Asadar, cum mentionam anterior intr-o postare (probabil ca, influentat de trauma, aceasta sintagma va deveni un cliseu:D), unul din pilonii in jurul caruia ar trebui sa se ghideze viata noastra e cultura. In scopul sustinerii acestei opinii, ieri (joi) seara pe la ora 7 si ceva, ca am intarziat putin, ma aflam in incinta Casei de Cultura a Sindicatelor urmarind una din trupele de teatru care ne onoreaza (mie unul mi se par foarte buni) cu prezenta destul de frecvent Teatrul din Botosani  venit acum cu piesa "Apus de soare" scrisa de Barbu Stefanescu-Delavrancea. Actiunea piesei se rezuma in acest fel : in ultimele zile de domnie Stefan cel Mare este instiintat de un complot impotriva succesorului la domnie fiul sau Bogdan al III-lea cel Chior realizat de niste boieri curteni. Dupa cum consemneaza istoria, politica lui Stefan, una autoritara si drastica in special in privinta boierilor, se va pune in aplicare si in acest episod, acesta folosindu-se de renumita sabie curmeaza vietile complotistilor si il inscauneaza pe fiul sau. Desi m-am limitat la aceasta scurta prezentare nu trebuie sa uitam aceste fapte istorice pentru ca reprezinta niste experiente utile pentru fiecare in fiecare etapa a dezvoltarii omenirii. Si ca sa trec la cea mi-a placut mie cel mai mult, am sa mentionez cateva ipostaze. Stefan a fost clar un patriot convins, un om ce si-a dedicat viata sa in scopul bunastarii "urmasilor sai si a urmasilor urmasilor sai" deci un roman cu trasaturi caracteristice omului din acest tinut, inzestrat insa si cu alte capacitati  ce il deosebesc de restul. Romanismul lui rezulta in special din atitudinea sa, desi constient de moartea iminenta(batrana in negru) gaseste in el puterea de a zambi, de a lua in ras pana si renumitii medici sortiti sa-l "repare", de a admira elanul tinerei generatii (Rares si Oana). De asemenea, spiritul acesta altruist e tot o calitate reprezentativa pentru neamul nostru, sacrificiul, de cele mai multe ori suprem, nefiind o piedica pentru realizarea scopului mentinerea libertatii. O alta chestie care mi-a placut a fost aceea ca scenaristii au surprins si o alta parte constitutiva a vietii marelui voievod si anume partea duhovniceasca(de prin '92 Stefan este prezent si in Calendarul Ortodox). De mentionat este faptul ca muzica psaltica(interpretata de Madrigal cred) s-a aflat pe fundalul sonor la toate scenele importante si chiar am observat o progresie -erau cantece preluate din Liturghie, iar dispunerea a fost aceeasi cu cea din slujba pe parcurs ce actiunea inainta in intensitate-. Ca sa inchei cu paralela religioasa, daca ati observat cei prezenti, daca n-ati fost va spun io, in momentul in care voievodul ii ducea scaunul succesorului sau (undeva la etaj pe decor) a fost asa ca un fel de Via Dolorossa : Stefan ostenit se impiedica, cara acel scaun in spate, in masura puterilor sale, si isi ofera jertfa sa, inmanarea insemnelor regale, incredintat ca face alegerea cea mai buna. Scena finala, Stefan e invaluit intr-o mantie neagra, i se da un colac cu o lumanare si e "rapit" de Moarte, iarasi o fost geniala, iar publicul a simtit treaba asta si au inceput sa aplaude chiar daca nu se terminase piesa(actorii se indreptau spre iesirea din dreapta publicului).
Ca sa concluzionez, tipii sunt foarte tari si isi fac meseria destul de bine, parerea mea, si publicul, ca de obicei cu "uscaciunile" lui, a fost cat de cat ca lumea (s-ar putea sa fiu indus in eroare de faptul ca am stat un pic cam in fata unde se afla oameni mai linistiti). Poate ca te-am convins data viitoare sa te lipsesti de o berica, desi am avut parte si de asta aseara;)) si sa vizionezi ceva misto. Sanatate!("si minte'n cap" spune o urare trademark a bunicii mele).

P.S. Titlul are in componenta lui un simbol numeric incat sper ca nu va fi ultima oara cand voi participa la o piesa de teatru, deci o sa mai exista postari de acest gen, si pentru a-mi usura munca de a potrivi un titlu.

miercuri, 21 aprilie 2010

Ooops

Sufar o adevarata trauma...in urma prostiei mele mi-am sters tot ce am scris pana acuma...deci nu va mirati prea tare cand n-o sa gasiti nimic pe aici. o sa incerc sa reiau temele abordate pana acuma intr-o oarecare masura, ca de rescris nu am de gand in niciun caz. nah omu' din greseli invata, asadar nu sterge din editati postari posturile publicate...Sanatate!