vineri, 1 iulie 2011

Pam pam!!

Revin după ceva vreme la cîrma blogului meu. Lipsa de chef, de timp, importanța acordată bacului m-au făcut să nu mai scriu, dar acum mă reapuc să postez cîte ceva nu că mi-ar duce cititorii lipsa, cît că vreau să am așa un loc unde or să se păstreze ideile mele dintr-o altă epocă;)). Am trăit un sentiment plăcut recitind postări mai vechi, nu neapărat valoroase, dar care îmi confereau o oarecare mulțumire de sine. Destul cu confesiunea, să trec la treabă!
Cu ceva timp în urmă postam ceva cu naționalismul, o treabă la care pornisem încă din titlu eronat. Era o confuzie de termeni, dar ideile erau oarecum simpatice, dacă luăm în considerare vîrsta și lecturile ăluia care le debita(acuma clar e o altă situație:)) ). Întîmplarea sau cine știe ce altă chestie a făcut ca din greșeală să șterg scrierile de pînă atunci. Acum reiau tema creației mele într-o altă lumină, sper io mai elaborată și mai profundă.
Așadar, naționalismul e o virtute care se prinde de foarte puțin în lumea contemporană, cel puțin în societatea noastră, deși dacă stau și mă gîndesc la cît e de bine înfiptă globalizarea la nivel mondial trebuie să existe și o sincronizare cu trecerea în umbră a acestui concept. În fine, să încerc să definesc naționalismul după părerea mea. Acesta e atunci cînd omul, „homo sapiens”:D, conștientizează apartenența lui la o comunitate regională(cel mai adesea țara în care trăiește, dar să nu uităm de cazul minorităților), la tradițiile și obiceiurile perpetuate din timpuri mai vechi de strămoși pînă la membrii actuali ai acelei comunități.
Chestia asta cu tradițiile, care de cele mai multe ori nu se mai respectă sau se trec cu vederea nu e de neglijat. De ce spun asta? Păi situația, cum o văd io, se prezintă în felul următor. Omul își ghidează viața în conformitate cu acțiunile la care ia parte, ori păstrarea tradițiilor îl conectează cu înaintașii, cît și cu componenta spirituală a acestora. Influența acestor două aspecte e relevantă și observabilă în comportamentul fiecăruia. Spre exemplu, bunica mea care îmi oferă prilejul să ascult diverse povești din vremurile ei de aur ante-comuniste sau pre-cooperativiste are puternic infiltrată în căpșorul ei sacrificiul la care generațiilor anterioare au fost supuse pentru binele ei și care îi impune la rîndul ei să se sacrifice pentru un păcătos așa ca mine care n-am avut norocul decît să cad în familia ei. Despre partea spirituală, opinia mea trece în dreptul spiritualității ortodoxe, argumentul fiind nașterea noastră ca popor în momentul în care populația era deja creștinată. Aici fiecare vede cum poate, tot ce pot să zic io este că dacă Dumnezeu există și noi încercăm să-l aducem în ziua noastră prin păstrarea tradițiilor, cel puțin ortodoxe(la chestia asta cred că mă pricep:D) prezența lui nu va întîrzia să se facă simțită. Las experiența să decidă în contul fiecăruia și cred că orice discuție pe argumente filosofice nu-și are rostul, fără a afișa vreo urmă de auto-suficiență.
Referitor la atitudine, consider că fiecare în sinea lui știe ce are de făcut și cît are de făcut. E absurd să cred că postarea mea va mișca suflete, dar sper ca cei care o citesc să reconsidere problema.
În concluzie, cred că problema tradiției ține de naționalism și importanța care o acordăm acestui aspect revelă faptul că suntem mai mult sau mai puțin naționaliști. Probabil or mai fi existînd ele și alte idei referitoare la cele menționate mai sus, dar mintea mea obosită atîta poate să scoată. Cred că mai o să continuu să mă exprim referitor la conceptul de naționalism și în alte postări viitoare. Spun asta ca să nu par așa ușuratic vorbind despre ceva atît de mare în atît de puține cuvinte.

marți, 3 mai 2011

Muzica din viața mea(2)

Revin cu nițică muzică agreabilă zic io. Enjoy:P!






joi, 21 aprilie 2011

Sentimentul religios în versuri

În literatura noastră s-au perindat de-a lungul vremurilor poeți a căror operă este profund influențată de sentimentul religios pe care îl trăiau. Astfel au rezultat unele poezii care, personal, nu încetează să mă încînte de fiecare dată cînd le recitesc, deși nu prea am obiceiul de a lectura acest tip de operă. M-am gîndit că n-ar fi rău să postez cîteva dintre ele, dat fiind faptul că se apropie și cea mai importantă sărbătoare a creștinilor: Învierea lui Hristos în a treia zi după ce a fost crucificat.

Învierea

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.

O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe.

Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg."

Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...
Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

„Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos a înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"

(Mihai Eminescu)

Sonet CXCVII

Nu-ți cer deloc credința, mi-e de ajuns iubirea,
Ca sfântul trup, în orice fărâma ea e-întreagă
Cu-tine-odată-n brațe am strâns nemărginirea;
Ce-mi pasă că și alții râvnesc s-o mai culeagă!
Urzind din haos lumea, in vasta-i rătăcire
Stăpânul a-ncărcat-o de nebunia sa;
Dar i-a adaos, unic leac de tămăduire,
Iubirea, cheia bolții cu harul de-a visa...
Eram în aurora de aur a iubirii,
Privirile aprinse creară ceruri noi;
De cum veni amiaza canicula iubirii,
Tu tot mai groase umbre de-ngheț pui între noi;
Dar te strămut în mine când ploapele s-aștern,
Alcătuită-aievea din tot ce ai etern.

(Vasile Voiculescu)

Stih teoric

Viaţa este o răpire în Duh,
salt de trei extazuri rourat.
E vederea cea octavă îndrăznită,
către Faţa nevăzută de safir,
este vin de Sânge preacurat,
dintr-al Graalului ceresc Potir
şi Îmbătarea trează dăruită,
cu-nălţimi de albe Întunecimi.

Viaţa este alăută-n bucurie,
ca extazul lui Moisi cel de la Rug,
ca răpirea din Horeb a lui Ilie,
vieţuit cu pâine de herub.
Poartă spinii Învierii aurite,
de pe fruntea Mielului strălucitor,
şi e visul celor trei colibe,
neclădite încă pe Tabor.

(Daniil Sandu Tudor)

Interpretarea o realizează fiecare în parte, io unul probabil că aș da-o în bară. Cert e că am încercat să surprind eventimentul pascal în opera unor poeți remarcabili.

luni, 11 aprilie 2011

Muzica din viața mea(1)

Reîncep a posta cu niște melodii care mi-au populat existența în perioada în care n-am scris: