Ce sa-i faci? Pana una alta nimic.

Azi dimineata cand am intrat la calculator aflu o vesteste care, initial, am privit-o cu foarte mult umor: unii profesori au cerut ca elevii sa vina azi la scoala, iar de maine cica nu se mai face greva. Misto... imi zic in sinea mea, pentru ca ma asteptam ca toata fanfaronada asta care o fac la TV si in presa sindicalistii sa se termine, cum  s-au terminat si celelalte greve, fara niciun rezultat, in schimb cu o imagine destul de buna incat vezi doamne ei au facut greva. Mai tarziu ma suna un coleg si imi spune ca toti care au fost la ore au luat 10 la o proba relativ usoara, dar la care din cate tin io minte se iau note de la 8 in sus, ceea ce in cazul de fata s-a ignorat. Deci situatia e chiar mirobolanta... Si ca sa nu uit de maine mergem la scoala. Daca imi aduc bine aminte, saptamana trecuta eram anuntati ca se semnase pentru o greva de 2 saptamani, care tindea spre una pe termen nelimitat. Mi se pare ca au trecut cam repede peste cele spuse.
Ca o concluzie, sunt intrigat, dar si amuzat, intrucat pentru a nu stiu cata oara se trece atat de usor peste ceea ce se spune si cu siguranta ca in acest mod declinul nostru ca tara va continua din ce in ce mai mult, iar daca ne pretam la astfel de atitudini cred ca nu e tocmai ceea ce putem face mai bine.

P.S. Mi-ar fi prins foarte bine si mie un zece, imi ridica media cu 1 punct. Si, drept sa spun, pe mine ca individ nu m-ar fi afectat sa nu se faca greva incat terminam anul linistit fara evenimente deosebite, dar daca tot s-a inceput ar fi indicat sa se mearga pana la un capat, ma gandesc io.

Pfiuuu!

Dupa vreo luna in care tot am citit Anna Karenina ma vad acuma in placuta ipostaza (intrucat am terminat cartea si am si ramas cu ceva din ea) de a scrie ceva despre cartea asta. In principiu, e cam lunga 1000 de pagini fara vreo 30 deci in unele parti cam plictisitoare, fapt care ma face sa apreciez ultimele doua parti ca fiind mult superioare celorlalte (desi unele fara celelalte nu se poate). Romanul are 2 fire narative unul despre viata unui mosier bogat Levin si celalalt despre Anna Karenina, o tipa super-frumoasa, super-desteapta cum din pacate (sau poate din fericire pentru noi barbatii :D) nu intalnim foarte des, fire care se intersecteaza de cateva ori (adevarul e ca nici nu prea ar fi avut cum ca doar is 1000 de pagini). In fapt, Tolstoi cred ca urmareste evolutia descendenta a persoanei superioare, Anna, si revelarea adevarului divin unuia care isi pune probleme in acest sens, desi are retineri, personaj care din cate cunostinte am io cred ca e din aceasi categorie cu Tolstoi(asta era mosier care cica moare intr-o gara in timp ce se ducea sa se calugareasca). Si in aceste 2 parti Tolstoi atinge apogeul acestor deveniri intr-un mod in care il face de apreciat in ochii mei. Karenina, mai intai, dupa ce se desparte de sotul ei si traieste cu unul Vronski are numai neplaceri -e discriminata si eliminata din societate, isi formeaza propria societate care insa nu o satisface si in final nici macar relatia cu acest Vronski nu o poate multumi incat apucase o panta la vale-, pe care le recunoaste, incearca sa le accepte si sa scape de ele, insa in final se va dovedi ca nici macar din postura ei de om superior nu poate trece peste toate chestiile acestei lumi si greutatea acestora o va afecta vadit incat sinuciderea e hilara (aici e foarte tare modul in care abordeaza naratorul momentul, pe care ce ii drept la recitire m-am prins exact cum statea treaba). In antiteza cu ea vine acest Levin, care odata casatorit isi schimba stilul de viata, dintr-unul dedat muncii atat fizice la camp, cat si informationale, intr-unul mai cu aplecare spre meditare, mult mai sobru, cat si spre lucrurile care inainte de casatorie l-ar fi dezgustat, le-ar fi considerat lipsite de importanta. In acest cadru el primeste revelatia pe care o realizeaza si din care voi cita:
"Acest sentiment nou nu m-a schimbat, nu m-a facut fericit, nu m-a luminat dintr-odata, asa cum am visat eu si, ca si in sentimentul patern fata de fiul meu, nici n-am avut o surpriza. Este credinta ori nu este - nici eu nu stiu; sentimentul acesta insa mi s-a strecurat prin suferinta (pricinuita de cautarile sale care erau sa ii provoace sinuciderea) in suflet si s-a inradacinat adanc acolo.
Tot asa am sa ma supar pe Ivan, vizitiul; tot asa am sa ma inflacarez in discutii, exprimandu-mi ideile hodoronc-tronc; acelasi zid are sa ramana intre adancul sufletului meu si ceilalti oameni, fie chiar si sotia mea (pe care totusi o iubea intr-un mod foarte placut in genul iubirii printului Mîşkin); tot asa am s-o invinovatesc pentru spaima mea si am sa ma caiesc pe urma; tot asa n-am sa patrund cu ratiunea de ce ma inchin, si totusi o sa ma inchin. Viata mea insa, toata viata mea - indiferent de ceea ce s-ar putea intampla cu mine - fiecare clipa a vietii acesteia, nu numai ca nu mai este acum lipsita de sens ca mai inainte, dar are un netagaduit rost al binelui pe care eu sunt stapan sa-l dau vietii".
Mie mi se pare fabulos, dar acuma fiecare cu ce are si cu ce a trait. In rest, daca iti pica cartea prin mana cand nu ai ce face cam vreo 2 saptamani (in cazul unui lector mai competent decat mine, lucru de care nu ma indoiesc, cel putin in perioada asta) delecteaza-te cu cartea asta ca e buna si pentru alte aspecte din viata pe care le trateaza. Salve!

-Snobule! zise eu catre mine.

Am luat o pauza cam lunga cu perioada asta a tezelor si plus ca mi-e putin lene(nu ca ar fi ceva nou) sa scriu, dar amintindu-mi ca posed blogul asta mi-am propus sa mai debitez cate ceva. Aveam asa in gand, de mai de demult sa scriu despre chestia asta cu snobismul, despre cum percep io snobismul, sa incerc sa-mi expun perceptiile. Nu stiu altii cum sunt, dar io cand ma gandesc la snobism ma gandesc la un defect de personalitate, unul destul de nasol. Suntem oameni, uneori chiar mai putin spre deloc anti-sociali, deci interactionam cu alti oameni care adunati la un loc formeaza anturajul fiecaruia. Anturajul asta are la randul lui cateva diviziuni, in general, caci fiind surprinsi in diferite locuri ale existentei noastre pamantene nu gasim chiar aceiasi oameni(observ ca am luat-o cam aiurea, probabil de la ceea ce mentionam anterior) si fiecare grup/persoana de acest fel cu care ne intalnim de obicei are niste idei/conceptii/calitati ce ii apropie. Pentru mine snobismul e atunci cand noi aderam la conceptiile acestui grup fara a le trece prin filtrul gandirii , eventual pentru a fi acceptati in acel grup, uitand chiar de ceea ce ne place noua si cand condamnam alte grupuri care au perceptii diferite, spre contrarii, din nou fara a le trece prin filtrul gandirii. Astfel, intr-un mod mai trivial pupam pe cineva undeva si dam cate un sut tot in acel undeva al altcuiva demonstrandu-ne defectul care duce, cand treaba devine exagerata, spre ceea ce numim om lipsit de personalitate.
Snobism intalnim in toate domeniile care sunt pe piata, oferite de societatea contemporana, de la snobism intelectual, la snobism in materie de imbracaminte, de la snobism muzical la snobismul celui care adopta atitudinea unui grup din admiratia pentru ceea ce face el, in special in cazul cand ceea ce se petrece nu e tocmai conform cu normele etice(mai sunt numeroase exemple, la care te las sa te gandesti).
Pana acuma am tot expus ce e snobul, dar hai sa trec in revista si calitatea care nu te trece prin randul acestui tip de personaj. Cum spuneam, in viata de zi cu zi intalnim diverse grupuri la care aderam. Nu suntem snobi decat atuncea cand suntem deasupra grupului(calare pe el :D, glumeam), atunci cand nu le luam pe toate de bune, cand le analizam, le punem in balanta cu principiile noastre si doar atunci cand suntem convinsi ca e ceea ce trebuie adoptam. Asta nu exclude faptul ca nu avem nevoie de "initierea"(vesnic mentionata prin timpul orelor de romana, prin alte parti, prin cartile religioase-duhovnici, maestri etc.-), dar cum spuneam atata timp cat nu uitam ca avem si noi ceva materie cenusie situatia e ideala.
Omul e facut fiinta individuala, dar si colectiva, deci e trist cand din snobism dam la o parte pe cineva de la care putem trage diferite foloase. De asemenea, e trista si situatia cand trecem in extreme doar pentru a nu fi snobi, cand de fapt trecem tot in randul celor snobi, aia mai babani(n-ar trebui de-acuma sa facem un scop in sine scaparea de snobism, ci, mai degraba, doar un punct pe lista noastra de planuri pentru viitorul indepartat).
Io cam atata am putut sa debitez, restul poate altadata sau poate niciodata, cum or fi ideile predispuse prin creierasul meu. Hristos a inviat!

Agora - sugestie de interpretare!

Nu am fost, nu sunt si nici nu cred ca voi fi un mare admirator de filme, dar din cand in cand mai vizionez si io cate unul, iar ultimul a fost acest film: Agora. Din nou un film cu un buget probabil destul de ridicat, efecte misto, dar cu idei care ma deranjeaza. Actiunea prezinta un eveniment de a carui veridicitate istorica nu sunt convins, si anume momentul in care au disparut numeroase documente ale Antichitatii depozitate intr-o biblioteca din Alexandria, orasul farului. O fapt de o importanta mai scazuta e ca desi facut de spanioli, filmul e redat in limba engleza, probabil din ratiuni de marketing. Ca sa revin, actiunea prezinta conflictul dintre crestini, o putere din ce in ce mai influenta datorita numarului de adepti adunati, si idolatrii, pastratori ai traditiei antice. Aceste doua religii au ca exponenti principali doi indragostiti Hypatia(adepta a filosofiei) si Davus(fost sclav, crestinat), care surprinsi in acest conflict nu reusesc sa-si dezvolte povestea de iubire. In fine, ce m-a deranjat a fost modalitatea de a trata conflictul. Expunand pe crestini ca personaj colectiv negativ, autorii filmului in general prea accentueaza pe un aspect istoric mai nefast in scopul denigrarii acestei religii. Recunosc ca gasim in istorie destule momente de acest gen, dar ca sa le expunem doar pe acestea mi se pare revoltator. Dat fiind ca traim in lume iar omul e supus greselii, si printre crestini gasim destui care n-au fost tocmai tangenti cu normele religiei a caror adepti sustineau ca sunt, cu atat mai mult cu cat nici exemplele pozitive nu se lasa mai prejos. Cum ramane cu restul? Cum explicam faptul ca la atata amar de populatie a prins aceasta religie? Cum se pot explica fenomenele din inchisorile comuniste, cand cei care erau credinciosi dinainte au aprofundat acest sentiment, iar cei care nu faceau parte din aceasta comunitate au primit-o cu bratele deschise(treaburile astea s-au intamplat in procente uriase) ? Cum explicam ortodoxia existenta si astazi (ma refer doar la cei practicanti din zilele noastre si nu doar la cler, unde gasim si unele hibe) ? Pe langa aceste intrebari, mai avem ca marturii si minunile ce se petrec in zilele noastre. Una foarte populara e cea de la Ierusalim(e putin probabil sa fie trucata caci paznicii musulmani nu au nici un interes sa sustina aceasta cauza in scopul ridicarii in slavi a ortodoxiei), dar va asigur ca daca vom cauta mai profund vom gasi si altele(esenta e interesul spre a cauta ca de nu imi bat varfurile degetelor cu care scriu de pomana). In general, campaniile acestea de rupere a legaturilor omului cu Biserica au foarte mult succes printre cei care se multumesc doar cu cunostinte de suprafata.
Nu prea stiu cu ce sa inchei, pot doar sa spun ca ajung din ce in ce mai mult la concluzia ca nimic din tot ceea ce vedem nu ar trebui luat ca atare, ci ar trebui verificat, fapt care necesita timp, insa a carui roade nu se lasa asteptate pentru cei care le cauta.

P.S. Poate ca am interpretat doar actiunea si o sa fie unii care o sa imi zica ca e doar un film artistic, dar nivelul de saturatie la care am ajuns din pricina acestui tip de divertisment ilustrat astfel nu ma lasa sa nu interpretez, in special, acest aspect.