joi, 21 aprilie 2011

Sentimentul religios în versuri

În literatura noastră s-au perindat de-a lungul vremurilor poeți a căror operă este profund influențată de sentimentul religios pe care îl trăiau. Astfel au rezultat unele poezii care, personal, nu încetează să mă încînte de fiecare dată cînd le recitesc, deși nu prea am obiceiul de a lectura acest tip de operă. M-am gîndit că n-ar fi rău să postez cîteva dintre ele, dat fiind faptul că se apropie și cea mai importantă sărbătoare a creștinilor: Învierea lui Hristos în a treia zi după ce a fost crucificat.

Învierea

Prin ziduri înnegrite, prin izul umezelii,
Al morţii rece spirit se strecură-n tăcere;
Un singur glas îngână cuvintele de miere,
Închise în tratajul străvechii evanghelii.

C-un muc în mâni moşneagul cu barba ca zăpada,
Din cărţi cu file unse norodul îl învaţă
Că moartea e în luptă cu vecinica viaţă,
Că de trei zile-nvinge, cumplit muncindu-şi prada.

O muzică adâncă şi plină de blândeţe
Pătrunde tânguioasă puternicile bolţi:
„Pieirea, Doamne sfinte, căzu în orice colţ,
Înveninând pre însuşi izvorul de vieţe.

Nimica înainte-ţi e omul ca un fulg,
Ş-acest nimic îţi cere o rază mângâioasă,
În pâlcuri sunătoare de plânsete duioase
A noastre rugi, Părinte, organelor se smulg."

Apoi din nou tăcere, cutremur şi sfială
Şi negrul întuneric se sperie de şoapte...
Douăsprezece pasuri răsună... miez de noapte...
Deodată-n negre ziduri lumina dă năvală.

Un clocot lung de glasuri vui de bucurie...
Colo-n altar se uită şi preoţi şi popor,
Cum din mormânt răsare Christos învingător,
Iar inimile toate s-unesc în armonie:

„Cântări şi laude-nălţăm
Noi, Ţie Unuia,
Primindu-L cu psalme şi ramuri,
Plecaţi-vă, neamuri,
Cântând Aleluia!

Christos a înviat din morţi,
Cu cetele sfinte,
Cu moartea pre moarte călcând-o,
Lumina ducând-o
Celor din morminte!"

(Mihai Eminescu)

Sonet CXCVII

Nu-ți cer deloc credința, mi-e de ajuns iubirea,
Ca sfântul trup, în orice fărâma ea e-întreagă
Cu-tine-odată-n brațe am strâns nemărginirea;
Ce-mi pasă că și alții râvnesc s-o mai culeagă!
Urzind din haos lumea, in vasta-i rătăcire
Stăpânul a-ncărcat-o de nebunia sa;
Dar i-a adaos, unic leac de tămăduire,
Iubirea, cheia bolții cu harul de-a visa...
Eram în aurora de aur a iubirii,
Privirile aprinse creară ceruri noi;
De cum veni amiaza canicula iubirii,
Tu tot mai groase umbre de-ngheț pui între noi;
Dar te strămut în mine când ploapele s-aștern,
Alcătuită-aievea din tot ce ai etern.

(Vasile Voiculescu)

Stih teoric

Viaţa este o răpire în Duh,
salt de trei extazuri rourat.
E vederea cea octavă îndrăznită,
către Faţa nevăzută de safir,
este vin de Sânge preacurat,
dintr-al Graalului ceresc Potir
şi Îmbătarea trează dăruită,
cu-nălţimi de albe Întunecimi.

Viaţa este alăută-n bucurie,
ca extazul lui Moisi cel de la Rug,
ca răpirea din Horeb a lui Ilie,
vieţuit cu pâine de herub.
Poartă spinii Învierii aurite,
de pe fruntea Mielului strălucitor,
şi e visul celor trei colibe,
neclădite încă pe Tabor.

(Daniil Sandu Tudor)

Interpretarea o realizează fiecare în parte, io unul probabil că aș da-o în bară. Cert e că am încercat să surprind eventimentul pascal în opera unor poeți remarcabili.

luni, 11 aprilie 2011

Muzica din viața mea(1)

Reîncep a posta cu niște melodii care mi-au populat existența în perioada în care n-am scris: